joi, 25 decembrie 2008

Excelenta sintetizare a perioadei romane si postromane

Medinat Israel
دولة اسرائيل
Dawlat Isrā'īl



Imn naţional: Hatikvah
Breviar de Fapte Istorice Evrei Si Crestini La Ierusalim

www.scribd.com/doc/8649657/Breviar-de-Fapte-Istorice-Evrei-Si-Crestini-La-Ierusalim - 134k -

4 comentarii:

  1. Evreii erau în antichitate un popor de păstori nomazi, care ”au venit din Mesopotamia şi după lupte cu localnicii s-au aşezat în Palestina. Aceasta era o fâşie îngustă de pământ pe malul răsăritean al Mării Mediterane”[1]
    Istoria

    Prin anul 1700 î.Hr., însoţindu-i pe hicsoşi un popor războinic, o parte dintre ei se instalează în Egipt, unde cad în sclavie. Pentru a scăpa de sclavia din Egipt, evreii conduşi de şeful lor Moise, pe la anul 1280 î.Hr., au părăsit această ţară. Moise era un evreu, însă avea nume şi educaţie egipteană. El i-a condus pe evrei dincolo de Marea Roşie prin peninsula Sinai, exodul lor extinzându-se până în Palestina. Moise a murit pe muntele Nebo înainte ca evreii să intre în Palestina. Izvoarele antice confirmă faptul că evreii se aflau încă în lupte cu locuitorii Palestinei, cu filistinii şi cu o serie de popoare prădătoare. La început s-au organizat sub forma a 12 triburi, însă cum această organizare nu a fost una eficientă, au hotărât să se unească sub conducerea unui rege. Primul rege al evreilor a fost Saul (1030-1010 î.H.). Acestuia i-a urmat David (1010-970 î.H.) care a cucerit Ierusalimul de la cananeeni (locuitorii din Palestina, numită şi Canaan) şi şi-a stabilit capitala în acel oraş. După moartea regelui Solomon (970-931 î.H.), care era urmaşul lui David, regatul a fost împărţit în două: cel al lui Israel (931-721 î.H.) cucerit de asirieni şi cel al lui luda (931-587 Î.H.) cucerit de neobabilonieni. Are loc exodul evreilor către Babilon 587-538 î.H., iar ca urmare a cuceririi lui de către Cyrus, ei se întorc în Palestina, care devine vasala Romei. Ultimul rege a fost Irod l (40-4 î.H.). În anul 70 d.H. odată cu dis¬trugerea Ierusalimului se încheie istoria veche a poporului evreu[2].
    SURSA: Metapedia

    RăspundeţiȘtergere
  2. Religia

    În partea de început a istoriei lor, evreii au fost politeişti, pentru ca mai târziu, în timpul lui Moise să devină monoteişti, având un zeu unic. Profeţii au fost cei care au revoluţionat religia, anunţând venirea unui salvator sau „Mesia”, precum şi vremea când Dum¬nezeu va domni peste toţi oamenii. Cultul lui Dumnezeu se face prin rugăciuni, post, pomeni, citirea Thorei şi prin sacrificii. Dacă pentru o lungă perioadă istoria, obiceiurile, legile şi ritualurile religioase, au fost transmise de la o generaţie la alta pe cale orală, în timpul lui David, la ordinul acestuia, ele sunt consemnate în scris pe rulouri de piele, pergament, papirus sau tăbliţe de aramă. Biblia este o scriere religioasă care prezintă o istorie a poporului evreu din dife¬rite epoci. Ea este formată din 47 de cărţi fiind redactată atât în proză cât şi în versuri. Thora sau Torah în religia mozaică este denumirea folosită pentru primele cinci cărţi ale Bibliei. Talmudul este o scriere care a concentrat comentariile făcute între secolele VI Î.H. şi V d.H. asupra textului Bibliei, fiind compusă din două părţi: Mişna (Repetarea legii) şi Ghemara (Completarea legii). Între aceste texte se află şi normele religioase şi social-juridice ale mozaismului[4].
    SURSA:Metapedia

    RăspundeţiȘtergere
  3. JOSEPHUS FLAVIUS (istoric evreu, 37 en - circa 100 en)
    De secole, lucrarile lui Josephus au fost in Europa cele mai raspandite si citite carti, in afara de Biblie. Ele constituie un martor nepretuit pentru o perioada cruciala in Iudaism, Crestinism si in Civilizatia Apuseana.

    Viata lui Josephus
    Josephus (Iosif ben Mattathias) s-a nascut in Ierusalim in anul 37 e.n., in timpul ocupatiei romane. Pe la 20 de ani a fost trimis la Roma sa negocieze eliberarea unor preoti, tinuti prizonieri de catre imparatul Nero. La intoarcerea acasa, dupa ce-si indeplinise misiunea, si-a gasit tara in plina revolutie impotriva romanilor.

    In ciuda credintei sale ca era o cauza pierduta, a fost ales sa devina comandantul fortelor revolutionare din Galilea, unde a petrecut mai mult timp controland factiunile interne, decat luptand impotriva armatei romane. Cand orasul Jotapata, pe care il apara, a cazut in mana generalului roman Vespasian, Josephus si sustinatorii sai s-au ascuns intr-o pestera si au initiat un pact sinucigas, caruia, in mod miraculos, Josephus i-a supravietuit.

    Luat prizonier de Vespasian, Josephus s-a prezentat ca fiind un profet. Razboiul fusese prevazut de un vechi oracol, care proorocise ca stapanitorul lumii va veni din Iudeea. Josephus a adaptat aceasta profetie referindu-se la Vespasian, care conform ei, urma sa devina conducatorul Romei. Intrigat, Vespasian i-a crutat viata. Cand aceasta profetie s-a indeplinit, si Vespasian a devenit Imparat, Josephus a fost rasplatit de acesta cu marinimie, eliberat din lanturi, si ulterior adoptat in familia lui, a Flavienilor. Astfel, a devenit Flavius Iosef.

    Restul razboiului, Josephus, ca un cunoscator al poporului evreu, si l-a petrecut, in negocierea cu revolutionarii, asitandu-l pe comandantul roman Titus, fiul lui Vespasian. Numit tradator, el nu a reusit sa-i convinga pe aparatorii Ierusalimului sa se predea asediatorilor romani si a fost in schimb martorul distrugerii orasului si al Sfantului Templu.

    Locuind la curtea lui Flavian, din Roma, Josephus a inceput sa scrie o istorie a razboiului la care a luat parte. Lucrarea, desi aparent corecta din punct de vedere factic, servea mai ales la magulirea stapanului sau, si la avertizarea altor provincii de absurditatea opozitiei fata de romani. Scrisa initial, in limba sa materna, aramaica, lucrarea a fost apoi tradusa in greaca (cea mai vorbita limba a Imperiului). A fost publicata la cativa ani dupa incetarea razboiului , aproximativ in anul 78 e.n.. Josephus avea pe atunci 40 de ani.

    Josephus si-a imbunatatit cu consecventa aptitudinea pentru limbile straine si a inceput o lucrare de proportii in limba greaca, in care explica istoria evreilor unui public neevreu. A subliniat faptul ca cultura evreiasca si Biblia erau mai vechi decat oricare alta cultura existenta, numindu-si din aceasta cauza lucrarea Antichitati evreiesti. Aproximativ jumatate din lucrarea sa este o repovestire a Bibliei evreiesti, in timp ce restul este scos din lucrarile unor istorici anteriori. Lucrarea a fost publicata in 93 sau 94 e.n., cand Josephus avea varsta de 56 de ani.

    Josephus a mai scris cel putin inca doua alte lucrari de dimensiuni mai reduse, inclusiv autobiografia sa, in care isi povesteste viata, de la nastere si pana in momentul scrierii Antichitatilor. Nu se cunoaste anul mortii lui.

    Lucrarile lui Josephus
    Josephus este singura noastra sursa de cunoastere a istoriei evreilor din secolul I e.n. Lucrarile sale furnizeaza pilonii esentiali ai intelegerii, atat a iudaismului modern, cat si a perioadei istorice a Noului Testament. Acest lucru genereaza o problema semnificativa pentru istoricii evrei moderni, care uita adesea ca Josephus era un om care avea propriile sale opinii si partiniri. Aceasta nu este o dezapreciere a lucrarilor sale, totusi, cand il studiem, este important sa ne amintim, ca opiniile sale nu sunt faptele in sine.

    Au supravietuit patru dintre lucrarile sale:

    1) Razboiul evreilor - Istoria revoltei evreiesti impotriva Imperiului Roman din anii 66-74 e.n., ca o experienta personala.

    2) Antichitati evreiesti - Istoria poporului evreu pana la revolta, bazata pe Biblie, alte scrieri evreiesti, si lucrarile unor istorici anteriori.

    3) Impotriva Apionului - In apararea Iudaismului, razpunzand atacurilor unui autor roman.

    4) Viata - Autobiografia lui Josephus.

    RăspundeţiȘtergere
  4. PHILO IUDEUL (filozof evreu, c. 20 ien - 50 en)





    Singura data cunoscuta a vietii sale este 40 e.n., cand conduce delegatia comunitatii evreiesti din Alexandria la imparatul roman Gaius Caligula. Nascut intr-o familie respectata, Philo primeste o minunata educatie greceasca, in ceea ce priveste filozofia si literatura. A imbinat umanismul elevat cu credinta nestramutata in menirea poporului evreu ca "preot al umanitatii". Cele mai importante lucrari ale sale constau in interpretarea alegorica a Torei si intr-o serie de lucrari care descriu istoria parintilor poporului evreu, poruncile si etica Iudaismului. In afara de Josephus, nici o alta sursa antica nu pomeneste de Philo, cu toate ca urme de influenta Philonica se gasesc in Midrash, asa cum R. Oshaiah Rabbah spune in Genesis Rabbah, 1:1 ca este clar influentata de lucrarea lui Philo: De Opificio Mundi, 16. Lucrarea medievala Midrash Tadshe se inspira masiv din materialul philonic, in timp ce primul scriitor medieval evreu care il mentioneaza este Azariah dei Rossi (Me'or Einayim (1886), 90-129), care isi Eraizeaza numele in Jedidiah. Philo a avut o mult mai mare influenta asupra crestinatatii - nu asupra Noului Testament in sine, dar asupra parintilor Bisericii, Clement de Alexandria, Origen, Ambrozie, si multi altii. Ei s-au inspirat bucurosi din interpretarile sale alegorice si i-au preluat multe dintre idei. Totusi, datorita abordarii diferite, multe dintre conceptele sale abstracte, ca intelepciunea, logos (stiinta) si credinta, au fost concretizate in crestinism.

    http://www.jen.ro/evrei_faimosi_files_31.html

    RăspundeţiȘtergere